Cum abordăm comportamentul sociabil exagerat (I)

Pisicile sunt animale foarte apropiate de stăpânii lor, cărora de multe ori le solicită excesiv atenția; acest comportament poate afecta relațiile dintre ele și membrii umani ai familiei cu care interacționează. Tipul de manifestare amintit este specific acelor animale de companie care sunt ignorate.

Reacțiile de „protest” apărute din cauza neglijenței stăpânilor sunt dintre cele mai variate: pisica poate zgâria, se poate agăța de haine, poate scuipa, miorlăi sau se poate plimba pe corpul stăpânilor atunci când aceștia dorm. Atât pisicile cât și câinii pot învăța să fure lucruri sau să le distrugă, ori pot marca prin urină diferite locuri ale casei doar pentru a fi observate.

Multe pisici obișnuiesc să zgârie mobila sau obiectele din cameră, pentru că știu că apoi cineva le va fugări pentru a le „dojeni”. Un animal poate insista mult timp pentru a fi luat în seamă, chiar dacă primește un răspuns negativ. Acest comportament este asemănător cu cel al copiilor: dacă un copil este învățat cu o societate agresivă, se va întoarce la acel mediu de câte ori va avea nevoie de socializare.

Este important ca pisicilor să li se arate că răspunsul violent la manifestările lor, indiferent de natura acestora, nu este singurul posibil: rezultatul unei „educații” bazate pe reacții brutale nu va fi altul decât înrăutățirea unui comportament dificil, mai ales în cazul unei pisici anxioase.

Impulsul stăpânului de a mângâia pisica atunci când ea vine și își freacă blana de piciorul acestuia trebuie reprimat. În caz contrar, felina va învăța că atenția ce i se acordă este rezultatul demersurilor ei. De cele mai multe ori, cei care citesc ziarul sau se uită la televizor stând pe un fotoliu sunt victimele unui astfel de comportament, iar pisica știe întotdeauna să profite atunci când i se oferă ocazia. Este, deci, vorba de neglijența oamenilor, și nu de reacția naturală a pisicilor, al căror comportament este în mare măsură adaptat la (și motivat de) obiceiurile membrilor familiei.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești, pe lângă hrană pentru pisici, cea mai larga varietate de acvarii miciechipamente acvarii și plante pentru acvariu.

Urmarea nefericită a unor astfel de reacții (umane și animale) este părăsirea sau maltratarea animalului. Din fericire, astfel de momente pot fi din vreme și cu ușurință prevenite. Încă de la o vârstă fragedă, pisicile apreciază jocul, indiferent dacă acesta este inițiat de alte pisici sau de oameni.

O minge aruncată prin casă, un ghemotoc de hârtie legat de un elastic sunt motive de hârjoneală mai mult decât suficiente. Totul este ca acțiunile pisicuței să fie orientate către ceva, astfel încât nevoia ei de socializare să nu rămână fără răspuns și să nu degenereze într-un comportament specific.

Pe de altă parte, alocarea unui anumit timp pisicii, vă va asigura și dumneavoastră confortul psihic provenit din ideea că nu ați neglijat-o, și astfel vă veți relaxa.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești cea mai buna hrana pentru caini, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Aceasta postare este din categoria Pisici. .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *