Macropodus ocellatus

Macropodele sau peştii paradisului fac parte din genul Macropodus, subfamilia Macropodinae, familia Osphronemidae, subordinul Anabantoidelor, ordinul Perciformelor.

Ca majoritatea Anabantoidelor, macropodele posedă în spatele capului o cavitate cu pereţi puternic vascularizaţi, labirintul, care comunică cu cavitatea bucală şi care le permite să utilizeze oxigenul atmosferic pe care îl obţin respirând aer de la suprafaţă.

Nu este imposibil ca şi alte specii de macropode să rămână în continuare de descoperit, fiindcă, aşa cum arată descoperirile recente ale M.erythopterus şi M. honkongensis, speciile pot fi confundate cu M. opercularis sau M. spechti, iar anumite regiuni din Vietnam şi din China meridională rămân relativ puţin prospectate în privinţa peştilor. Macropodus ocellatus are forma generală a celorlalte specii de macropode, şi totuşi se distinge prin anumite caracteristici anatomice şi de culoare, cât şi printr-un comportament şi o îngrijire  a pontei din partea masculului puţin diferită. Caracterul anatomic diferenţial cel mai vizibil este forma rotundă a înotătoarei caudale, celelalte patru specii ale genului având toate înotătoarea caudală în formă de liră. Fotografiile executate de Marie-Paule şi Christian Piednoir arată foarte clar coloritul unui mascul adult.

Vom remarca, aşadar, coloritul caracteristic: capul poartă marcaje clare, corpul este de culoare închisă până la pedunculul caudal care este roşiatic la fel ca înotătoarea dorsală.

Nu există striaţii verticale ca la M.opercularis, iar M.spechti, M.honkongensis şi M.erythropterus au o coloraţie de bază a corpului diferită şi mai uniformă. O particularitate a coloritului pe care o vedem  de cele mai multe ori greu pe o fotografie, rezultă din reflecţiile albastru-verzui ale înotătoarelor impare, aceste reflecţii fiind în mod particular vii şi vizibile în momentul în care masculii adulţi urcă spre suprafaţă. Înotătoarele dorsale, caudale şi anale ale marilor masculi pot fi foarte lungi, extremitatea dorsalei putând depăşi pe cea a caudalei. O altă particularitate a speciei este culoarea albă pe care femelele o iau când sunt gata să depună icrele.

Comportament

În timpul sezonului rece, macropodele sunt în general puţin vizibile. La temperatură foarte scăzută, metabolismul lor este încetinit şi nu este indicat să îi deranjaţi, fiindcă riscaţi să-i omorâţi. Nu au nevoie de aer atmosferic în acest moment, ceea ce le permite să trăiască chiar şi când stratul de gheaţă depăşeşte 20 cm interzincându-le astfel accesul la suprafaţă.

Din luna aprilie, când temperatura ajunge la 12 grade C, macropodele redevin active şi reîncep să se hrănească. Ponta poate avea loc pe la sfârşitul lunii mai dacă primăvara a fost mai caldă şi apa piscinei expusă în plin soare, ajunge undeva la 20 de grade. Dar, în general, grosul reproducerii are loc în luna iunie, chiar la început de iulie. Restul verii, reproducerile sunt doar sporadice. Când apa se încălzeşte, masculii caută un amplasament de reproducere care se regăseşte cel mai adesea sub pereţii goi ai piscinei şi nu printre plantele plutitoare, care sunt totuşi abundente. Masculii îşi aleg câteodată locuri de pontă foarte apropiate unele de altele. Astfel, într-un an, patru masculi au ales locuri situate la mai puţin de 30 cm unele de altele. Masculii construiesc mici cuiburi de bule, rudimendare. Suntem departe de construcţiile frumoase ale M.opercularis şi M.erythopterus. Îmbrăcaţi cu cele mai frumoase culori, masculii îşi încep parada, dar nu se agresează deloc. Din timp în timp, câte un mascul se lansează perpendicular cu toată viteza pe o distanţă de 2 metri pentru a-şi începe parada pe lângă o femelă care trece prin zonă, apoi se întoarce în teritoriul său.

O femelă gata să depună icrele are abdomenul rotunjit şi în special un colorit bej clar, aproape alb. Ea este cea care are iniţiativa de a merge pe teritoriul masculului. Ponta are loc în aceeaşi manieră, prin “îmbrăţişări” repetate, ca şi la alte specii de macropode.

Ouăle, nu foarte numeroase, plutesc şi masculul nu are nevoie să le pleseze într-un cuib de bule, pentru ca acestea să se menţină la suprafaţă. Bulele dispar în general repede şi masculul adună uneori ouăle într-o bulă compactă, cu un diametru de 1-2 cm. Eclozarea se produce în aproximativ 48 de ore şi larvele rămân imobile, în poziţie verticală, cu coada în jos, masculul stând sub ele. Apoi, puii capătă ochi şi mici înotătoare, şi, odată deveniţi alevini, se plasează în poziţie orizontală, părăsesc “cuibul” şi pleacă imediat în căutarea microorganismelor care constituie prima lor hrană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0