OCHII, oglinda sănătății pisicii (II)

Alte cauze ale inflamațiilor conjunctivale sunt alergiile la mucegaiuri, polen etc. – foarte greu de depistat -, infecțiile virale ori simplele expuneri la curenții de aer (instalații de ventilare etc.), acestea din urmă afectând în special Persanele și Exoticele care, prin conformația lor, au o sensibilitate deosebită a globului ocular.

Medicul va recomanda picături sau un unguent cu antibiotic, tratament care – atenție! – nu se va întrerupe în cazul în care semnele de boală dispar (de obicei, cam la două zile după aplicare) și nici nu va fi continuat peste timpul prescris de doctor, aceste greșeli ducând atât la recidivarea bolii, cât și la formarea unei rezistențe bacteriene la antibioticul folosit.

De asemenea, în cazul conjunctivitelor ce recidivează des, sugerați medicului schimbarea antibioticului, ori încercați un tratament naturist descongestionant: picături cu suc de castraveți (trei picături, de trei ori pe zi), tratament ce nu are efecte adverse.

Afecțiunile genetice pot fi, de asemenea, cauze ale problemelor ochilor. Deși mai rar la pisici decât în cazul câinilor, entropionul (întoarcerea pleoapei către interior), ori firele de păr (gene, mustăți) ce ating ochiul provoacă, de asemenea, iritații puternice, o pisică astfel afectată lăcrimând abundent și având probleme în a ține ochii deschiși.

Înfundarea glandelor lacrimale, o afecțiune des întâlnită în special la pisicile cu botul scurt, este o problemă care necesită intervenția unui specialist (atenție, nu orice veterinar are experiența necesară efectuării unei astfel de operațiuni!) și care, neglijată, produce un real disconfort pisicii: aceasta va avea în permanență ochii încărcați de secreții și evidente probleme de respirație.

O altă problemă majoră a ochilor este ulcerul cornean. Această afecțiune poate fi cauzată de factori externi,
cum ar fi particulele de nisip ori semințele de iarbă (ariste), ce pot pătrunde sub a treia pleoapă și răni ochiul, fire de păr sau gene întoarse către interior, și care, în timp, pot provoca zgârieturi superficiale ale corneei. Jocul dur cu semenele lor poate fi un alt prilej de rănire a ochilor.

P: Pentru cele mai performante accesorii de muls și procesare a laptelui  accesați www.proferma.ro La noi gasiti hranitori si adapatori pentru pasarihrana pentru cai sau adapatori vaci.

Semnele comune ale ulcerului sunt privirea încrucișată, lăcrimarea abundentă, înroșirea sau tumefacția ochilor. Deoarece ochii sunt străbătuți de o multitudine de nervi, rănirea lor este extrem de dureroasă. Primul
ajutor, în cazul existenței unui corp străin sub pleoapă, constă în picurarea în ochi a unei fiole de Xilină 2% și extragerea cu o pensetă a acestuia.

Prezentarea de urgență la veterinar și tratarea corepunzătoare, cu ajutorul unui lubrifiant și a unui antibiotic care să prevină infecția bacteriană, va vindeca ulcerul în aproximativ trei-cinci zile.

Cataracta este o boală a cristalinului întâlnită la pisici de diferite vîrste și care poate avea diverse cauze: infecții bacteriene netratate (atenție la conjunctivitele neglijate!), boli interne (ex. diabetul), deficiențe genetice ori vârsta înaintată.

Această boală poate fi recunoscută prin opacifierea ochilor, acoperirea lor cu o peliculă de culoare albă și, în funcție de tipul acesteia, poate sau nu fi vindecată, fie chirurgical, fie doar cu tratament medicamentos. Cazurile de cristalin deteriorat irecuperabil presupun, într-un timp relativ scurt, slăbirea, apoi pierderea totală a vederii.

ÎNGRIJIRE
Chiar și pisicile sănătoase necesită o îngrijire consecventă a ochilor. Persanele, în special, care au ochii foarte sensibili, trebuie toaletate zilnic, cel puțin o dată, în special după ce iau masa, situație în care secrețiile lacrimale sunt accelerate. În comerț au început să apară tot mai multe cosmetice pentru animale, iar dumneavoastră puteți alege fie geluri, fie soluții special concepute pentru curățarea ochilor, în lipsa lor putându-se folosi chiar și numai ser fiziologic sau apă fiartă și răcită.

Neglijarea acestei toaletări poate duce, în cazul pisicilor cu scurgeri ceva mai abundente, nu doar la pătarea inestetică a feței, ci și la iritarea pielii de sub ochi, pierderea locală a părului și infectarea bacteriană a zonelor respective.

P: Pentru cele mai performante accesorii de muls și procesare a laptelui  accesați www.proferma.ro La noi gasiti hranitori si adapatori pentru pasarihrana pentru cai sau adapatori vaci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0