Plantele plutitoare (I)

Se ştie că multe plante de apă conţin cantităţi însemnate de sulf. Din cauza acestei reputaţii nu tocmai favorabile, multe dintre ele sunt considerate dăunătoare de către amatori. Totuşi, plantele au rolul lor în
acvariu.

Deoarece creează zone de umbră, plantele de suprafaţă dau o notă de adâncime decorului. Din cauza apetitului lor dezvoltat, cele mai multe plante de acvariu cresc foarte repede și elimină nitraţii și fosfaţii, împiedicând astfel apariţia algelor. Anumite specii au rădăcini lungi, ce servesc adesea drept refugiu pentru alevini sau peștii dominaţi, precum și drept suport pentru ponte.

Felul în care alegeţi plantele depinde de volumul și aspectul general al acvariului. Dacă acesta este dotat cu o lampă cu tuburi fl uorescente și capac, atunci plantele de suprafaţă vor fi preferate în locul celor emerse, care sunt mai degrabă potrivite în acvariile descoperite. La modul general, plantele plutitoare apreciază lumina puternică și apa liniștită; ele au, de asemenea, tendinţa să involueze pe timpul iernii.

Dacă aveţi un acvariu închis, ţineţi cont că apa rezultată în urma condensului nu trebuie să cadă pe frunzele plantelor. Înclinaţi ușor geamul care acoperă acvariul, pentru a lăsa apa să se scurgă. În orice caz, trebuie să interveniţi din când în când, dacă nu vreţi ca plantele să întunece complet acvariul.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti hrana pentru pesti dar si sterilizator uv acvariuechipamente acvarii sau incalzitor apa acvariu.

Câteva lenticule?
Cea mai întâlnită specie dintre plantele de acvariu își face de multe ori apariţia pe neașteptate. Este vorba despre o lentilă de apă obișnuită, Lemna minor, pe care o putem recunoaște cu ușurinţă după frunzele sale mici, de câţiva milimetri, gata să se agaţe de orice le-ar putea servi drept suport. Se înmulţește într-un ritm năucitor, uneori exasperant.

Pătura verde pe care o formează prezintă însă anumite beneficii: împiedică înmulţirea algelor sau poate servi drept hrană pentru peștii erbivori. Printre speciile genului Lemna mai rar întâlnite în acvarii se afl ă L. paucicostata, L. gibba sau L. trisulca.

Spirodela polyrhiza, din genul Lemnacee, are frunze mici și ovale de 1,5 până la 10 mm și mici rădăcini roșiatice. Suportă condiţii de viaţă dintre cele mai drastice, de exemplu un pH de 4,0 sau variaţii de temperatură de -40, până la 30°C!

Limnobium laevigatum este o plantă ce aparţine familiei Hydrocharitaceelor, deși seamănă mai degrabă cu o lentilă de apă uriașă. Frunzele sunt ovale, de 2 sau 3 cm lungime, iar pe rădăcinile lungi și albe cresc stoloni pe care se dezvoltă tinerii lăstari. Încrengăturile acestei plante sunt foarte apreciate de peștii de suprafaţă, care înoată cu plăcere printre rădăcinile plantelor plutitoare.

Această plantă decorativă, dar greu de cultivat, se simte la fel de bine atât în acvariile deschise, cât și în cele acoperite, pentru că îi plac zonele umede. Dacă planta benefi ciază de apă bogată în substanţe nutritive și lumină puternică, în curând noi frunze vor ieși la suprafaţă.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti material filtrant acvariu dar si plante artificiale acvariupompa de acvariu sau filtre externe acvariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0