POFTIŢI LA MASĂ! – Hrana vie (II)

Pentru a evita formarea mucegaiului, care ar putea să vă distrugă întreaga cultură de musculiţe, adăugaţi în amestecul de mai sus și un antifungic, pe care îl puteţi găsi la farmacie. După ce aţi introdus musculiţele, păstraţi borcanul la o temperatură de 20- 25 °C.

În scurt timp, veţi observa apariţia unor ouă albicioase. Ciclul de dezvoltare a larvelor depinde foarte mult de temperatură, așa că puteţi interveni în producţia de insecte, în funcţie de necesităţi. O dată ce s-au fixat pe un perete uscat, larvele se transformă în pupe, iar la 4 zile după aceea, în musculiţe.

Ca să vă asiguraţi continuitatea culturii, nu le oferiţi peștilor toate musculiţele odată, ci păstraţi câteva de prăsilă. Selecţionaţi reproducătorii dintre muștele adulte: indivizii nu sunt greu de deosebit, masculii fi ind mai mari decât femelele și cu abdomenul mai închis la culoare. Pentru noua colonie, păstrați aproximativ 15 masculi și 10 femele.

Această metodă de cultură dă rezultate în mod special în cazul musculiţei de oţet, Drosophila melanogaster, o pradă ideală pentru peștii tineri sau de talie mică, dar și pentru acei pești care se avântă la suprafaţa apei în căutare de hrană. Ca să nu vă alegeţi cu o invazie a musculiţelor de oţet și să le puteţi distribui mai ușor, cultivaţi musculiţe cu aripi vestigiale; acestea nu pot zbura.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti hrana pentru pesti dar si sterilizator uv acvariuechipamente acvarii sau incalzitor apa acvariu.

În caz contrar, va trebui să faceţi uz de unele strategii atunci când deschideţi borcanul: puteţi să îl acoperiţi cu o punguţă de plastic înainte de a scoate capacul, ca să prindeţi muștele care vor încerca să evadeze, sau ţineţi borcanul în frigider câteva minute, cât pentru a le amorţi.

Prada de apă dulce
Zooplanctonul de apă dulce este foarte bogat în specii ce pot deveni hrană pentru peștii de acvariu. Aceste mici organisme pot fi pescuite din lacuri și heleștee, cu condiţia să nu fi e poluate; cele mai multe trăiesc în zonele cu multe alge. De asemenea, puteţi găsi și în comerţ tulpini ale acestor specii.

Pentru a se dezvolta, ele au nevoie de apă dulce, cu un pH situat într 6,5 și 9,5, duritate moderată și o temperatură de 18-22°C. Asiguraţi vasului de cultură o iluminare puternică, pentru a încuraja creșterea algelor ce vor servi drept hrană. Pentru completare, adăugaţi drojdie de bere și spirulină.

Apa va trebui schimbată periodic, dar nu în întregime, ci numai în procent de 50%. Aerisirea nu este absolut necesară, ba chiar, în cazul dafniilor, nu folosiţi sub nicio formă fi ltrele cu bule; dacă aerul li se blochează sub carapace, dafniile rămân blocate la suprafaţa apei și nu se mai pot hrăni.

Aceasta este o metodă de cultivare potrivită mai ales în cazul crustaceelor de apă dulce, cum sunt dafniile Daphnia pulex, Daphnia magna și Moina spp., sau ciclopii. Toate aceste specii pot să împartă chiar același teritoriu. Dar, pentru a evita suprapopularea, recoltaţi-le cel puţin o dată pe săptămână.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti material filtrant acvariu dar si plante artificiale acvariupompa de acvariu sau filtre externe acvariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0