V-a trecut vreodată prin minte gândul că pisicile dumneavoastră sunt nevrotice? V-ați întrebat însă dacă există posibilitatea ca dumneavoastră să fiți cel care își pierde mințile și că pisica este cea normală? De ce ne fac asta? Le iubim, de fapt le idolatrizăm, și totuși ne trezim din când în când cu o mică băltuță în pantofi, pe pernă, în cadă… Când ajungem acasă cu 15 minute întârziere, protestează că cina nu a fost servită la timp.
Dar când, plini de căință, încercăm să le oferim un adevărat festin, ne întorc spatele fără să ne dea ocazia de a ne răscumpăra vina. De ce miaună cu disperare să le dăm drumul pe-afară, iar când o facem de-abia așteaptă să revină înăuntru?
S-ar putea să vă „încălzească” gândul că toate pisicile din lume fac lucrurile menționate mai sus. Nu sunteți singurul! Nu, nu avem de-a face nici cu o conspirație felină. Așa că, înainte de a vă acuza pisicuța că este nevrotică, mai bine analizăm câteva lucruri referitoare la psihologia felină.
Vom încerca mai întâi să explicăm de ce fac pisicile ceea ce fac. Din fericire, nu vom ști niciodată totul. Mistica felină este ceea ce ne atrage adeseori către aceste minunate creaturi. Dar ar fi cu siguranță drăguț să le putem înțelege într-atât încât să putem evita toate eventualele probleme.
Ne vom ocupa aici de tot ceea ce înseamnă simțul mirosului. Acesta joacă un rol foarte important în comportamentul pisicii și în percepția sa teritorială. Pisicile au un simț olfactiv incredibil. Ele pot identifica cu ușurință mirosul „ierbii mâței” chiar și atunci când concentrația este foarte scăzută. Pisoii se nasc surzi și orbi dar simțul lor olfactiv funcționează, fiind deja foarte puternic.
La mai puțin de o zi după naștere, ei pot distinge teritoriul lor de un altul. Un pisoi în vârstă de trei săptămâni așezat la circa un metru depărtare de „căsuța” lui este pierdut dacă nu se poate ghida de miros pentru a-și găsi drumul, chiar dacă își poate vedea mama și frații.
Pisoii sunt extrem de impresionabili. Dacă nu experimentează și nu se obișnuiesc cu o varietate de mirosuri, le va fi foarte greu să se adapteze la schimbări atunci când vor atinge maturitatea. De asemenea, dacă asociază o experiență traumatică sau dureroasă cu un miros anume, în mod sigur vor reacționa negativ ori de câte ori se confruntă cu el.
P: Pentru cele mai performante accesorii de muls și procesare a laptelui accesați www.proferma.ro La noi gasiti hranitori si adapatori pentru pasari, hrana pentru cai sau adapatori vaci.
Socializarea timpurie și manevrarea de rutină sunt foarte importante. Mirosul este vital pentru recunoaștere. Cei mai mulți dintre noi remarcăm acest fenomen atunci când ducem una dintre pisici (dacă avem mai multe) la veterinar. La întoarcere, pisica este sâsâită și, ocazional, atacată, de către pisicile rămase acasă.
Ele nu își recunosc prietena, pur și simplu pentru că aceasta miroase altfel! Este ca și cum un animal străin le-ar fi invadat teritoriul! O pisică-mamă își poate chiar omorî puii dacă dintr-un motiv sau altul aceștia miros brusc altfel decât în mod obișnuit!
P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti, pe langa mancare hipoalergenica pisici, o gama larga de mancare rozatoare, cusca porcusor de guineea sau filtre externe acvariu.