Royal Canin Giant Puppy 15 kg
Rețetă este este special concepută pentru a răspunde cerințelor nutriționale ale cățeilor de talie foarte mare cu vârsta cuprinsă între 2 și 8 luni, a căror greutate la vârsta adultă va fi de peste 45 kg.
Această hrană adaptată conține nutrienți care au rolul de a susține ritmul intens de dezvoltare al puiului, începând cu vârsta de 2 luni și până la 8 luni, contribuind în același timp la evitarea creșterii excesive în greutate.
De asemenea, conține nutrienți precum vitamina C și E, cu acțiune dovedită științific, pentru a sprijini dezvoltarea sistemului imunitar sănătos al cățelului.
Câinii de talie foarte mare au un tract digestiv sensibil. Asocierea de prebiotice benefice (precum FOS, MOS și pulpă de sfeclă) și proteine cu grad ridicat de digestibilitate, contribuie la susținerea echilibrului sănătos al microbiomului intestinal (flora intestinală), favorizând o bună digestie.
În plus, această rețetă conține niveluri precise de minerale, inclusiv calciu și fosfor, contribuind astfel la dezvoltarea unei osaturi puternice, ce are un ritm rapid de creștere.
Caracteristici:
- Susține dezvoltarea unui sistem imunitar sănătos al cățelului prin introducerea unui complex cu acțiune dovedită științific, ce include vitaminele E și C;
- Această formulă specială răspunde cerințelor nutriționale uniceale cățelului de talie foarte mare cu vârsta cuprinsă între 2 și 8 luni și previne creșterea excesivă de greutate;
- Asocierea de prebiotice (MOS) și proteine cu grad ridicat de digestibilitate contribuie la susținerea echilibrului sănătos al microbiomului intestinal, favorizând sănătatea digestivă;
- Conține un nivel echilibrat de energie și un conținut precis de minerale, inclusiv calciu și fosfor, pentru a promova dezvoltarea oaselor puternice, cu creștere rapidă.
Crochete (exclusiv) | Vârsta (luni) | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Greutatea la stadiul de adult | 2 luni | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
45 kg | 311g | 409g | 452g | 537g | 611g | 613g | 609g | Giant Junior |
50 kg | 365g | 454g | 495g | 584g | 662g | 664g | 662g | Giant Junior |
55kg | 382g | 482g | 528g | 623g | 709g | 713g | 712g | Giant Junior |
60 kg | 397g | 508g | 560g | 662g | 754g | 761g | 760g | Giant Junior |
65 kg | 410g | 539g | 594g | 703g | 800g | 808g | 807g | Giant Junior |
70 kg | 420g | 555g | 619g | 737g | 840g | 852g | 854g | Giant Junior |
75 kg | 442g | 584g | 651g | 776g | 885g | 898g | 900g | Giant Junior |
80 kg | 449g | 604g | 672g | 810g | 923g | 940g | 944g | Giant Junior |
85 kg | 470g | 632g | 703g | 848g | 966g | 984g | 988g | Giant Junior |
90 kg | 491g | 660g | 734g | 885g | 1008g | 1027g | 1031g | Giant Junior |
95 kg | 511g | 688g | 765g | 922g | 1050g | 1069g | 1074g | Giant Junior |
100 kg | 531g | 714g | 795g | 958g | 1091g | 1111g | 1116g | Giant Junior |
Recenzii
Nu există recenzii până acum.