IAZURI ȘI HELEȘTEE – Ţineţi algele sub control! (II)

CULTIVAREA PLANTELOR POTRIVITE
Un heleșteu nu este complet până nu are și plante! Plantele sunt cele care asigură echilibrul biologic, curăţă apa și reprezintă o sursă de hrană pentru pești. Astfel, una dintre principalele cauze ale invaziei de alge în heleșteu ar putea fi lipsa plantelor potrivite. Anacharis, de exemplu, este o plantă nepretenţioasă care, însă, are nevoie de o cantitate considerabilă de substanţe nutritive pentru a crește și a se înmulţi.

Mai puteţi cultiva trestie, iriși, coada calului. Plantele vor intra în concurenţă cu algele, care nu vor mai avea de unde să își ia resursele. Pe lângă consumul de nutrimente, un alt avantaj al cultivării plantelor este că vor feri heleșteul de soarele prea puternic, valabil în cazul în care alegeţi plante ce se dezvoltă pe înălţime. Iar dacă nu au lumină, algele nu se pot dezvolta. Un heleșteu ar trebui să fi e structurat pe trei zone de adâncime diferite, fi ecare colonizată de specii de plante caracteristice.

ÎNDEPĂRTAREA FRUNZELOR USCATE ŞI A ALTOR RESTURI
Frunzele moarte sau afl ate în descompunere cresc valoarea nutritivă a apei din heleșteu, oferindu-le algelor o bogată sursă de hrană. Chiar dacă îndepărtarea frunzelor se poate dovedi o treabă destul de anevoioasă, nu omiteţi să faceţi acest lucru regulat. Va fi un câștig atât din punct de vedere estetic, cât și practic, pentru că, asemenea oamenilor, și peștii au nevoie de un mediu de viaţă curat. Nu plantaţi copaci în imediata apropiere a heleșteului!

SUBSTANŢE PENTRU ÎNDEPĂRTAREA ALGELOR
Un mijloc efi cient de a scăpa de alge este folosirea de substanţe chimice, denumite algicide. Este, însă, o armă cu două tăișuri: nu puteţi folosi algicidele dacă aveţi în heleșteu pești și chiar anumite plante. Dacă v-aţi hotărât să apelaţi la aceste substanţe, informaţi-vă asupra conţinutului și asupra efectelor secundare.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești cea mai buna hrana pentru caini, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

BACTERIILE „BUNE”
Introduse în apa din heleșteu, bacteriile “bune” pot îmbunătăţi starea de sănătate a micului vostru colţ de natură. Aceste bacterii sunt microorganisme care elimină nitriţii și amoniacul și care se dezvoltă foarte bine în apă și pietriș.

HRĂNIREA CORESPUNZĂTOARE A PEŞTILOR
Mâncarea neconsumată de pești, precum și excrementele acestora, se depun pe fundul heleșteului, unde se descompun și se transformă în substanţe toxice. De aceea este recomandată evitarea cantităţilor suplimentare de hrană în apa heleșteului. Hrana pentru pești conţine nitraţi și fosfaţi, substanţe de care și algele au nevoie pentru a se dezvolta. Este mai bine ca peștii să fi e hrăniţi mai des, decât mai mult. Folosiţi hrană de bună calitate, care să le acopere nevoile nutriţionale, fără a polua, totuși, apa.

Puteţi introduce în heleșteu și pești care se hrănesc cu alge și care vor ajuta la stabilirea echilibrului biologic în interiorul heleșteului. În fi nal, dacă pe ici-colo au mai rămas câteva fi lamente de alge, împăcaţi-vă cu ideea că și algele au rolul lor în natură. Ele pot fi , însă, ţinute sub control, astfel încât echilibrul heleșteului să nu fi e perturbat, iar voi să vă puteţi bucura de o priveliște minunată.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești, pe lângă hrană pentru pisici, cea mai larga varietate de acvarii miciechipamente acvarii și plante pentru acvariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *